Primele semne ale unui ficat cu probleme

Dureri hepatice și articulații. Abonează-te la Viața Medicală

English Actualizat acum Utile: Cercetătorii au descoperit, din greşeală, un posibil remediu pentru depresie; Ciroza hepatică. Tot ce trebuie să știm despre această boală cruntă; Unde se ascund toxinele şi cum ne şubrezesc sănătatea Miercuri, 5 decembrieRevista Presei Utile utile Foto: Colaj foto Cercetătorii au descoperit, din greşeală, un posibil remediu pentru depresie.

Formular de căutare

Neurologul Vikram Rao şi neurosavantul Kristin Sellers, ambii de la University of California, San Francisco şi colegii săi au studiat 25 de persoane care treceau printr-un tratament pentru epilepsie care presupunea implantarea electrozilor în anumite zone ale creierului, scrie Science News, citat de Descopera.

La începutul experimentului, publicat pe 29 noiembrie în Current biology, cercetătorii au rugat pacienţii să efectueze teste de stare, care au arătat că unii pacienţi au semne de depresie, unele dintre ele chiar severe. Apoi, echipa a început să stimuleze diferite regiuni cerebrale cu electrozii implantaţi. Ciroza hepatică.

Navigare principală

Tot ce trebuie să știm despre această boală cruntă. Ciroza hepatică poate avea o mulțime de cauze. Sunt și persoane care au această boală, fără o cauză anume, în acest caz afecțiunea fiind numită ciroză criptogenică.

dureri hepatice și articulații tratamentul durerii articulare mari

Printre cauzele cirozei regăsim: infecții, toxine multe, obstrucție biliară și tulburări vasculare. Însă cea mai frecventă cauză a bolii este ca urmare a consumului excesiv de băuturi alcoolice pentru o lungă perioadă de timp.

dureri hepatice și articulații unguent eficient pentru articulații

De asemenea și infecția cu virusurile hepatice B și C. Unde se dureri hepatice și articulații toxinele şi cum ne şubrezesc sănătatea.

ŞTIRILE ZILEI

Suntem înconjuraţi de toxine — de la aerul pe care-l respirăm, alimentele pe care le consumăm, până la lucrurile cu care intrăm în contact. Toate acestea au efecte grave asupra diverselor organe ale corpului nostru. Medicul Jacob Barber, specialist în medicină holistică, ne spune ce măsuri e bine să luăm.

Chiar şi produsele de plastic, dozele de aluminiu şi jucăriile conţin toxine pe care ajungem să le înghiţim, scrie Click. Marijuana: efecte şi riscuri la care te expui în urma consumului.

Meniu cont utilizator

Marijuana este un amestec apăsați articulația pe care o doare frunzele, tulpinile, seminţele şi florile uscate ale cânepei indiene, care se aseamănă tutunului, verzui şi tăiat foarte fin. Conţine substanţe chimice numite canabinoizi care se regăsesc în concentraţii uriaşe în frunze şi flori, părţi folosite şi în medicină, în special Tetrahidrocanabinolul THC.

Unele persoane folosesc marijuana în scop recreativ, pentru a obţine acea stare de bine sau pentru a-şi altera simţurile, în timp ce altele în scop medical, cum ar fipentru tratarea glaucomului, stimularea apetitului, inflamaţia membranei mucoase, lepră, febră, mătreaţă, hemoroizi, obsezitate, astm, infecţii ale tractului urinar, dureri şi scleroze multiple, scrie CSID.

Cum ai grijă de articulaţii în sezonul rece.

Durerile de ficat: cauze si remedii

Frigul şi umezeala dureri hepatice și articulații disconfort celor care au probleme cu articulaţiile, intensificând durerile articulare. Îmbrăcămintea şi încălţămintea trebuie să asigure confort termic, de aceea se recomandă alegerea hainelor din bumbac şi lână, niciodată din materiale sintetice sau prea strâmte pe corp.

dureri hepatice și articulații prescripție pentru dureri de umăr

Pentru diminuarea durerilor se recomandă administrarea medicamentelor antialgice şi unguentele antiinflamatoare. Deoarece o greutate peste medie presupune o suprasolicitare a articulaţiilor, producând durere, trebuie să te îngrijeşti de siluetă, dincolo de abordarea din punct de vedere estetic, scrie Click.

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.